Orașul în care trecutul se întâlnește cu prezentul, aromele îmbătătoare se revarsă în nopți furtunoase, iar aventura se împletește cu ospitalitatea. Orașul în care două râuri puternice se îmbrățișează, estul se ciocnește de vest, iar istoria agitată răsună pe străzile pline de viață. Orașul celor o mie de povești vă așteaptă să vă spuneți împreună povestea.
Situat în inima Balcanilor, Belgradul este un oraș fermecător vechi care știe să se comporte cu oamenii. Fie că vă plac activitățile culturale, mâncărurile delicioase, fie că vă place să vă bucurați de o excursie în natură, Belgradul este destinația potrivită pentru dumneavoastră. El vă va purta într-o călătorie unică prin timp - pe malurile râului Sava și fluviului Dunărea oamenii trăiesc, se luptă și se iubesc de peste 7000 de ani. Din neolitic, prin perioada celtică, romană, bizantină, slavă, turcă și austro-ungară până în epoca modernă, la Belgrad se împletesc numeroase influențe și culturi, creând un melanj de experiențe unice. De la străzile înguste pietruite din Zemun și punctele de belvedere uluitoare, prin Skadarlija boemă și piața magică Kosančić, până la muzeul în aer liber Kalemegdan, o adevărată măsrturie a trecutului și priveliștea confluenței a două râuri, Belgradul îi va încânta chiar și pe cei care credeau că istoria nu-i interesează. Pentru că la Belgrad istoria nu se repovestește, ci se trăiește.
Călătoria gastronomică începe la piețele pline de verdeață, prin templele colorate ale mâncărurilor care trezesc toate simțurile cu culorile și mirosurile lor și continuă în cafenelele tradiționale și restaurantele moderne unde fiecare fel de mâncare este o adevărată explozie de gust. După o masă spectaculoasă, vă așteaptă numeroasele baruri, cluburi și plute din Belgrad, pentru că ritmul Belgradului se simte cel mai bine noaptea. Proclamat orașul cu cea mai bună viață de noapte din lume de către „Lonely Planet”, Belgradul este capitala divertismentului de neuitat.
După o noapte captivantă, chiar și cei mai mari aventurieri au nevoie de o pauză pentru a se odihni de agitația orașului. Alăturați-vă locuitorilor Belgradului la Ada Ciganlija, un lac chiar în afara centrului orașului, și bucurați-vă de sporturi nautice, baie de soare, plimbări și ciclism.
A fost odată un oraș...
Orașul emoțiilor puternice, oamenilor cu suflet cald și experiențelor autentice.
Belgradul vă așteaptă.